Ce spune Ioana Ginghină despre iubita fostului său soț: ”Va trebui să o accepte la un moment dat”

Publicat: 22 sept. 2020, 10:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol și-au găsit în sfârșit liniștea după divorțul răsunător prin care au trecut. Ambii au acum relații, iar totul pare că a revenit la normal între cei doi.

Frumosa actriță s-a transformat total după divorțul de Alexandru Papadopol. Ioana Ginghină este foarte activă în mediul online, însă nu am putea spune același lucru și despre fostul ei partener.

Fiica celor doi artiști a ajuns deja să îl cunoască pe iubitul mamei sale, ba chiar să meargă împreună și în vacanțe. Însă, potrivit unor persoane din anturajul actorilor, Ruxi nu a cunoscut-o încă pe iubita tatălui său, un pas pe care actorul s-ar teme să îl facă deocamdată, relatează Libertatea.

Ioana Ginghină își dorește ca fiica ei Ruxandra să se apropie de iubita fostului ei soț

În ceea ce o privește pe actuala parteneră a fostului ei soț, Ioana Ginghină își dorește ca fiica ei să se apropie de acesta.

„Iubita lui (n.r. – Alexandru Papadopol) i-a trimis Ruxandrei un cadou de Crăciun. Din câte știu, cele două nu s-au întâlnit până acum. Ioana nu a fost deranjată de acest gest, ba chiar încearcă să o apropie pe Ruxi de iubita fostului soț.

Se gândește că și ea, la rândul ei, e mamă, că are doi copii, și e ok să aibă grijă de Ruxandra atunci când e la tatăl ei.

Fata va trebui să o accepte la un moment dat, pentru că relația lor pare serioasă. În plus, ruptura dintre Ioana și tatăl fiicei sale a avut loc cu mult timp înainte ca el să își facă o iubită”, au surse apropiate actriței, pentru Libertatea.

Ioana Ginghină a fost nevoită să le plătească foștilor socri 30.000 de euro

Ioana Ginghină a fost nevoită să le plătească foștilor socri o sumă incredibilă, în schimbul unei bucăți de teren din curtea vilei în care locuiește.

Oamenii dețineau 2.000 de metri pătrați în curtea imobilului pe care actrița îl avea împreună cu fostul soț. Dintre aceștia, 500 de metri erau ai ei. Într-o zi, a văzut că foștii ei socri s-au decis să scoată la vânzare terenul afiliat vilei în valoare de 200.000 de euro.

Pentru că și-a dorit să dețină acea bucată de teren, Ioana Ginghină a luat legătura cu foștii socri și după mai multe discuții, a acceptat să le plătească o sumă uriașă în schimbul bucății de pământ.

„Nu voia să rămână fără bucata respectivă de teren şi a luat legătura cu foştii socri, care i-au propus un preţ imens de ordinul miilor de euro. Au ajuns la o înţelegere, ca să îi rămână cei 500 de metri”, a spus o sursă apropiată, conform Click!

Publicat: 22 sept. 2020, 10:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×